Chirurgia mâinii în ringul de box: fractura boxerului

Nu e prima dată când ne aventurăm în lumea accidentărilor sportive, când analizăm îndeaproape diferitele tipuri de fracturi (vezi Colles, Bennett, Os Scafoid) și nici când intrăm pe „terenul de sport” pentru a înțelege mai bine una dintre afecțiunile de la nivelul mânii (vezi Chirurgia Mâinii pe terenul de baseball, golf sau tenis, ori pe pârtia de schi). De data aceasta însă ne-am propus să vorbim despre fractura boxerului, însă nu oricum, ci privind atent printre corzile încordate ce delimitează ringul de box.

O lumină crudă a reflectoarelor ce cade rece peste ring. Murmur și forfotă, plutind deasupra mulțimii de oameni, ca un val tensionat care așteaptă să se spargă. Fiecare bătaie de gong pare o lovitură de ciocan în pieptul celor care privesc în tăcere. În colțuri, antrenorii șoptesc cuvinte scurte, tăioase, iar boxerii își strâng mănușile ca și cum și-ar dori să prindă în ele întreaga forță a lumii. E momentul ca fiecare să-și joace șansa la glorie.

Pașii grei lovesc podeaua ringului ca niște tobe apăsate, iar corzile gem sub presiunea corpurilor aruncate unul spre altul. Cu fiecare croșeu, te întrebi cine va rezista. Cu fiecare schimb de lovituri, te întrebi dacă din ring vor coborî aceiași oameni care au urcat, și dacă acele minute din ring vor lăsa urme doar în amintire, nu și în corp.

În box, mâinile sunt cele mai expuse părți ale corpului – iar asta se vede clar și în statistici. Sportivii se accidentează de aproape 1000 de ori mai des în timpul meciurilor decât în antrenamente și de 13 ori mai des în comparație cu antrenamentele speciale de lovire. Cele mai frecvente probleme sunt legate de încheietura mâinii și articulațiile degetelor.

Un studiu care a analizat 100 de astfel de accidentări a arătat că:

• 39% dintre traumatisme au fost la degetul mare și oasele din jurul acestuia, cauzate mai ales de smulgerea degetului într-o direcție forțată;
• 35% au fost la baza oaselor care leagă degetele de încheietură, din cauza îndoirii forțate a mâinii;
• 26% au fost direct în degete sau în restul oaselor din palmă.

Una dintre cele mai cunoscute accidentări este așa-numita „fractură a boxerului”, care afectează osul din spatele degetului mic (al cincilea metacarpian). Această fractură apare când cineva lovește cu pumnul și forța impactului se duce direct prin acel os. De obicei, se rupe partea din os aflată aproape de articulație, iar osul se poate curba în jos. Interesant este că, deși se numește „fractura boxerului”, nu e foarte frecventă la boxeri profesioniști. De regula, aceștia au o tehnică mai bună și își concentrează loviturile pe degetele mijlocii, care sunt mai rezistente.

O altă accidentare frecvent întâlnită în box este „boxer’s knuckle” – o leziune care afectează articulațiile dintre degete și palmă, adică zona în care se formează „pumnul”. De această dată, nu este vorba despre o fractură, ci despre afectarea tendoanelor și țesuturilor moi din jurul articulației. Aceste structuri sunt esențiale pentru a putea întinde degetele corect și pentru a menține stabilitatea în timpul mișcării.

Loviturile repetate, mai ales cele directe și puternice, pot duce la întinderea, slăbirea sau chiar ruperea acestor țesuturi. În unele cazuri, este afectată doar structura extensorie (mecanismul care ajută la întinderea degetelor), iar în altele poate fi implicată și capsula articulară, adică acel „înveliș” care protejează articulația propriu-zisă.

Există opinii diferite în literatura de specialitate: unii autori consideră că leziunea apare în urma unui traumatism brusc, alții cred că are la bază microtraume repetate în timp. De asemenea, se presupune că o lovitură foarte puternică are șanse mai mari să afecteze capsula articulară, nu doar tendoanele – dar acest aspect este încă în cercetare.

Fractura boxerului apare, așadar, adesea în urma lovirii unui obiect dur cu pumnul strâns. Printre semnele care pot indica acest diagnostic se numără durerea locală, umflătura, deformarea rotațională a degetului mic (care trece peste sau în spatele inelarului), sensibilitatea la atingere, dificultățile de mișcare și apariția vânătăilor.

Dacă osul străpunge pielea, este vorba despre o fractură deschisă. Acestea se vindecă, de obicei, mai lent și sunt asociate cu un risc crescut de infecții și alte complicații. Fracturile închise, în care pielea rămâne intactă, sunt mai frecvente, dar nu mai puțin importante.

Un alt criteriu de diagnostic este legat de poziția oaselor după fractură. Dacă fragmentele s-au deplasat și nu mai sunt aliniate corect, vorbim despre o fractură deplasată. În schimb, dacă osul este rupt, dar fragmentele nu s-au mișcat semnificativ, fractura este considerată nedeplasată. Deplasările semnificative necesită mult mai frecvent tratament chirurgical.

Diagnosticul este stabilit de un cadru medical în urma unei examinări clinice și a unei investigații imagistice. De multe ori, fractura poate fi simțită sau chiar observată la inspecția mâinii, însă confirmarea se face prin radiografie sau tomografie computerizată (CT).

Lăsată netratată, o astfel de fractură poate duce la formarea unui calus vicios (vindecarea osului într-o poziție greșită), ceea ce poate afecta funcția degetului mic și crește riscul unei noi fracturi în viitor.

Tratamentul fracturii boxerului variază în funcție de severitatea leziunii, de prezența sau absența deplasării osoase, precum și de eventualele leziuni asociate ale țesuturilor moi. Există mai multe opțiuni terapeutice, pe care le recomandăm individual sau în combinație, în funcție de specificul fiecărui caz.

Imobilizarea este cea mai frecventă metodă utilizată în cazul fracturilor ușoare, fără deplasare. În astfel de situații, poate fi aplicată o atelă sau un aparat gipsat, care se menține, de regulă, între 3 și 6 săptămâni. Pe parcursul perioadei de imobilizare, sunt necesare radiografii de control pentru a verifica dacă osul se vindecă în poziția corectă.

În cazurile în care fractura este mai severă, dar se consideră că poate fi tratată fără intervenție chirurgicală, se poate recurge la o reducere închisă. Aceasta presupune realinierea fragmentelor osoase prin manipulare externă, fără a deschide zona fracturii.

Procedura se efectuează sub anestezie locală, sedare sau, în unele cazuri, anestezie generală. După reducere, mâna este imobilizată, la fel ca în tratamentul conservator.

Intervenția chirurgicală devine necesară în situațiile în care fractura este deschisă, semnificativ deplasată, cominutivă (osul este spart în mai multe fragmente) sau dacă produce malrotație (degetul mic se suprapune peste inelar în timpul flexiei). De asemenea, se poate indica operația atunci când sunt afectate și alte structuri ale mâinii.

În timpul intervenției, rolul nostru este acela de a realinia osul și de a-l fixa cu ajutorul unor materiale speciale – de obicei broșe, șuruburi sau plăci metalice (fixare internă). Acestea pot fi menținute temporar sau definitiv, în funcție de evoluția cazului.

Însă ca orice procedură ortopedică, și tratamentul chirurgical al fracturii boxerului poate avea complicații. Printre cele mai frecvente se numără:

• vindecarea în poziție incorectă (calus vicios),
• lipsa consolidării osoase (nonunion),
• infecțiile osoase (osteomielită) – în special în cazul fracturilor deschise,
• rigiditatea articulară în zona afectată, care poate fi ameliorată prin exerciții și terapie funcțională,
• sau, mai rar, sindromul de compartiment acut, o urgență medicală care apare prin creșterea presiunii în compartimentele musculare și care poate afecta permanent funcția mâinii.

Timpul de recuperare variază în funcție de tipul tratamentului aplicat. Durerea se reduce, în general, în câteva zile, iar osul începe să recapete forță după aproximativ șase săptămâni.

Reluarea treptată a mișcărilor este posibilă la scurt timp după scoaterea imobilizării sau, în cazul intervenției chirurgicale, conform indicațiilor medicale.

În perioada de recuperare, este importantă monitorizarea atentă a simptomelor. Durerea intensă, persistentă sau agravarea stării generale pot indica complicații și necesită reevaluare medicală imediată.

Dacă te confrunți cu o fractură de boxer sau suspectezi o astfel de leziune, te încurajăm să te programezi pentru o consultație în cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu.

Aici beneficiezi de îngrijire completă – de la diagnostic și tratament până la recuperare – într-un singur loc, sub îndrumarea unei echipe ortoplastice cu experiență. Clinica funcționează după standarde europene și urmează protocoale medicale actualizate, pentru ca tu să fii, cu adevărat, #PeMâiniBune!