
Terapia mâinii în cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu
Pentru o recuperare bună a pacientului, Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu cuprinde integrat și serviciul de Terapia Mâinii. În anumite cazuri, indiferent de tipul de intervenție – minim-invazivă sau prin tehnici chirurgicale avansate – sunt necesare proceduri de recuperare funcțională a mâinii astfel încât procesul de vindecare să fie complet și corect.
Așa cum Chirurgia Mâinii este o supraspecializare chirurgicală, Terapia Mâinii este o supraspecializare în rândul terapeuților, iar pentru tratarea unui caz medical este nevoie de o colaborare fără cusur între chirurg și fizioterapeut. Obiectivul nostru este același: ca pacientul să își poată recupera mobilitatea și să își folosească mâna la capacitate maximă, în cel mai scurt timp.
Terapeutul de mână colaborează cu medicul chirurg în planificarea și implementarea îngrijirii post-operatorii, eficientizând recuperarea funcțională a pacientului. În cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu, sunt puse la dispoziția pacienților mijloace și metode de tratament variate care le fac acestora recuperarea mai ușoară.