Second opinion – Cum funcționează?

A doua opinie medicală/Second Opinion implică reevaluarea unui diagnostic primit de un pacient de către medicul specialist. Scopul acestui proces este acela de a confirma sau infirma rezultatul primit în urma investigației inițiale.

Procesul este efectuat fizic, istoricul medical al pacienților fiind atent analizat pe parcursul investigației. În acest fel, poate fi emisă o a doua părere medicală precisă și pot fi oferite noi recomandări cu privire la tratarea unei afecțiuni sau a alteia.

Motivele pentru care ți-ai putea dori o a doua Părere medicală

În general, pacienții solicită o a doua părere medicală atunci când sunt nesiguri de faptul că diagnosticul anterior primit este unul corect. Uneori, acesta este unul sever, rar sau neconcludent, ceea ce alimentează și mai mult starea de îngrijorare a pacientului. Există și cazuri extreme care dezarmează pacienții și mai tare, întrucât le este comunicat faptul că nu există o soluție pentru diagnosticul lor.

O a doua opinie medicală poate fi cerută și în raport cu formele de tratament recomandate. Spre exemplu, dacă un cadru medical propune o formă de tratament riscantă, costisitoare sau experimentală, atunci pacienții se pot simți îndreptățiți să își reevalueze opțiunile. Același lucru se întâmplă și atunci când simptomatologia tinde să persiste, în ciuda adoptării formei de tratament prescrise de medic.

A doua opinie medicală/ Second Opinion în cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu

Indiferent de afecțiunea cu care te confrunți, primirea diagnosticului reprezintă adesea un moment delicat, pe care noi ne-am propus să te ajutăm să îl depășești printr-o consultație second opinion. Pentru noi, e important ca pacienții noștri să ia decizii informate și să înțeleagă în totalitate natura situației cu care se confruntă și soluțiile disponibile. Tocmai din acest motiv, în cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu, accentul este pus pe comunicarea eficientă și empatică și, desigur, pe calitatea actului medical.

Dr. Vîlcioiu oferind a doua opinie medicală.

Când vine vorba de a doua opinie medicală, încercăm să reducem la minimum timpul pe care pacienții trebuie să îl aștepte. În general, vorbim despre o perioadă de aproximativ 2 săptămâni, timp în care investigațiile se desfășoară. Costurile pentru un astfel de serviciu medical sunt cele ale consultației inițiale. Acestora se se adaugă o taxă ce acoperă de obicei timpul petrecut în cabinet (40-50 minute, comparativ cu 20-30 minute).

Mai multe detalii în ceea ce privește acest subiect poți afla sunând la numărul de telefon 0743 101 040.

Ai nevoie de o a doua opinie medicală? Programează chiar acum un consult alături de dr. Daniel Vîlcioiu, medic specialist în Ortopedie şi Traumatologie, doctor în ştiinţe medicale, cu supraspecializare în Chirurgia Mâinii.

Intră în legătură

Puneți o întrebare

"*" indică câmpurile obligatorii