
O echipă de chirurgie ortoplastică a realizat, pentru prima dată în România, o intervenție de înlocuire a unui os necrozat al mâinii cu o proteză de ultimă generație din pyrocarbon.
Echipa multidisciplinară ortoplastică a Clinicii Zetta – Centru de Excelență în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, a efectuat intervenția de implant de proteză din pyrocarbon unui pacient în vârstă de 21 de ani, care suferea de necroza osului semilunar, localizat la nivelul încheieturii pumnului. Tânărul a fost diagnosticat cu această afecțiune în urmă cu aproximativ un an și jumătate, însă s-a prezentat la clinică recent, când necroza se afla deja într-un stadiu destul de avansat. Anterior, pacientul a fost la mai multe clinici din Anglia, unde i s-a propus varianta unui implant de silicon – un produs de o calitate mai slabă comparativ cu proteza de ultimă generație din pyrocarbon, produsă în SUA.
Din cauza unei conformații anatomice anormale a oaselor antebrațului tânărului, osul semilunar a fost în timp supus unei presiuni suplimentare, ceea ce a determinat schimbarea formei, pierderea vascularizației și necrozarea. Pacientul a început să prezinte dureri mari zilnice, împreună cu limitarea funcției mâinii dominante. Dacă ar fi amânat operația, acesta risca să dezvolte artroză și ar fi necesitat o intervenție chirurgicală mult mai invazivă, care implica excizia atât a osului semilunar, cât și a oaselor învecinate și scurtarea mâinii sau blocarea totală a articulației.
Pentru programari, ma poti contacta telefonic la nr-ul 0724.391.223 sau puteti trimite un email la adresa: [email protected]
Distribuiți acest articol
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
Articole asemănătoare
Periplul echipei de chirurgie a mâinii nu se poate încheia fără un ultim popas...
Pacienții pot beneficia de tratament chirurgical pentru sindromul de tunel carpian, asistat ecografic...
În meseria noastră, să lucrezi în fața unui ecran a devenit un lucru din ce în ce...