Orteză cot epicondilită: unde se aplică și cum se poartă?

Orteza este una dintre soluțiile pe care le folosim frecvent în tratamentul epicondilitei. Aceasta are un rol important atât în tratamentul conservator, cât și în recuperarea postoperatorie. Scopul ei diferă însă: în primul caz, orteza reduce solicitarea tendonului în timpul activităților care provoacă durere, iar în al doilea protejează zona operată. În tratamentul conservator, orteza nu se fixează pe articulația cotului, deși durerea se resimte acolo, iar explicația ține de anatomia mușchilor implicați.

În continuare, explicăm cum reduce orteza solicitarea tendonului, ce diferă între cele două forme de epicondilită și ce rol are orteza după operație. Prezentăm, de asemenea, ortezele personalizate realizate la Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu, în departamentul de terapia mâinii coordonat de fizioterapeutul Claudiu Jaba. Orteza reprezintă însă doar o parte a tratamentului conservator, iar rezultatul depinde în primul rând de programul de exerciții.

Durerea cauzată de epicondilită se resimte la nivelul cotului, însă mecanismul afecțiunii cuprinde și antebrațul. Epicondilii sunt două proeminențe osoase ale humerusului, osul brațului, situate la nivelul cotului, una pe fața externă și una pe fața internă. Pe cea externă își au originea extensorii, mușchii responsabili de extensia mâinii și a degetelor. Pe cea internă își au originea flexorii și pronatorii, mușchii responsabili de îndoirea pumnului și de rotația antebrațului spre interior.

Fiecare prindere fermă, ridicare sau răsucire solicită acești mușchi, iar forța generată ajunge la nivelul tendonului prins de epicondil, deja afectat de epicondilită. Din acest motiv, durerea persistă în timpul gesturilor obișnuite.

Orteza intervine tocmai aici: mușchii lucrează mai puțin, iar tendonul este tras cu mai puțină forță.

Din același motiv, orteza nu se fixează pe articulația cotului, ci mai jos, la nivelul antebrațului și al pumnului, acolo unde poate reduce efortul mușchilor implicați. Brațul nu este imobilizat: cotul rămâne mobil, iar mâna poate fi folosită în continuare, chiar dacă gesturile care solicită tendonul sunt limitate.

Sub cot se pot folosi două tipuri de orteze, construite pe principii diferite. Primul este o bandă lată, prevăzută cu o pernuță și cu o curea reglabilă, modelul obișnuit din farmacii. Se numește bandă de contraforță, se aplică pe antebraț, la câțiva centimetri sub epicondil, și comprimă masa musculară, astfel încât o parte din forță este preluată înainte de a ajunge la tendon. Al doilea tip este orteza de pumn, care acționează la celălalt capăt, limitând mișcarea încheieturii și, odată cu ea, efortul acelorași mușchi. Alegerea se face în cadrul consultului, iar refacerea tendonului rămâne legată de exercițiile din terapia mâinii.

Epicondilita laterală, cunoscută și drept cotul tenismenului, produce durere pe fața externă a cotului. În această formă sunt afectați extensorii, descriși mai sus. Prin urmare, contează dacă orteza ține pumnul drept sau ușor ridicat: extensorii lucrează diferit în fiecare caz.

Atunci când tratamentul include o orteză de pumn, există două poziții folosite frecvent:

• poziția neutră, cu pumnul în prelungirea antebrațului, care reduce tensiunea atât asupra extensorilor, cât și asupra flexorilor;
• extensia de 30-40°, cu pumnul ușor ridicat, care relaxează în mod specific extensorii și se folosește doar în epicondilita laterală.

Alegerea dintre cele două depinde de intensitatea durerii, de activitățile zilnice și de cât de bine suportă pacientul orteza. O persoană care lucrează ore întregi la calculator are alte nevoi decât una care ridică greutăți sau folosește unelte. Din acest motiv, poziția se stabilește în cadrul consultului, după ce pacientul descrie gesturile care îi provoacă durere.

Epicondilita medială, numită și cotul jucătorului de golf, produce durere pe fața internă a cotului. În această formă sunt implicați flexorii și pronatorii. Poziția de extensie folosită în forma laterală nu se justifică aici, astfel încât, atunci când recomandăm o orteză de pumn, aceasta fixează încheietura în poziție neutră.

În forma medială, orteza poate fi purtată și pe timpul nopții. În timpul somnului, pumnul poate rămâne îndoit ore în șir, iar orteza, care menține încheietura în poziție neutră, reduce această solicitare.

În schimb, blocarea pumnului pe durata zilei se recomandă cu prudență și rămâne rezervată cazurilor severe, întrucât imobilizarea prelungită poate întârzia vindecarea. Prin urmare, decizia se ia după evaluarea severității și a activităților care întrețin durerea.

O orteză are efectul dorit doar dacă se potrivește anatomiei pacientului și dacă este purtată corect. Între cot și mână, nervii trec prin spații înguste, unde presiunea exercitată din exterior se resimte cu ușurință. O orteză de pumn ajustată necorespunzător poate comprima nervul median la nivelul tunelului carpian, nervul ulnar la nivelul canalului Guyon, un pasaj îngust de pe partea degetului mic a încheieturii, sau ramura superficială a nervului radial, care asigură sensibilitatea pielii de pe fața dorsală a mâinii.

Forma ortezei contează la fel de mult. O orteză care nu urmează conturul antebrațului creează puncte de presiune, mai ales atunci când este purtată mai multe ore pe zi.

Riscul crește atunci când pacientul cumpără o orteză fără să consulte un medic. În lipsa unei indicații clare, alegerea se face în funcție de locul durerii, iar orteza ajunge fixată pe articulația cotului sau strânsă excesiv. Într-o astfel de situație, presiunea poate comprima nervul interosos posterior, o ramură a nervului radial.

Un alt risc vizează diagnosticul. Durerea de la nivelul cotului nu este întotdeauna cauzată de tendon. În forma laterală, simptome asemănătoare pot fi produse de sindromul de tunel radial, o compresie a unui nerv din apropierea cotului, și radiculopatia cervicală, adică iritarea unei rădăcini nervoase la nivelul gâtului. În forma medială, durerea poate fi cauzată de nervul ulnar, afectat frecvent alături de tendon. Într-o astfel de situație, cauza reală rămâne netratată dacă orteza este aleasă fără evaluare medicală.

Recomandările de mai jos se referă la orteza de pumn personalizată. Primele zile sunt de acomodare. Pacientul poartă orteza în intervale scurte, alternate cu perioade fără ea, iar durata crește treptat, potrivit programului stabilit de fizioterapeut.

De fiecare dată când își dă orteza jos, pacientul verifică pielea de dedesubt. O ușoară roșeață în zonele de sprijin este obișnuită, însă aceasta trebuie să dispară la scurt timp după scoatere. Dacă roșeața persistă sau dacă apar bășici, orteza necesită o ajustare, iar purtarea se întrerupe până atunci.

Există și semne care impun scoaterea imediată a ortezei:

• amorțeală sau furnicături;
• schimbarea culorii pielii;
• mâncărime intensă;
• umflarea mâinii sau a degetelor;
• o durere nouă, diferită de cea obișnuită.

În astfel de situații, pacientul revine la fizioterapeut, care remodelează orteza. Pacientul nu intervine singur asupra ei, prin tăiere, îndoire sau încălzire. Îngrijirea propriu-zisă este simplă, însă materialul termoformabil își pierde forma la căldură.

Din acest motiv, la spălare se folosesc apă rece sau călduță și săpun neutru, niciodată apă fierbinte, iar orteza se usucă în întregime înainte de a fi pusă din nou. Tot de aceea, pacientul nu o lasă în mașină la soare, pe calorifer sau lângă altă sursă de căldură. Un strat subțire de bumbac între piele și material absoarbe transpirația în zilele călduroase.

În forma laterală, de exemplu, tratamentul conservator rămâne fără rezultat la cel mult 10% dintre pacienți. Atunci când operația devine totuși necesară, rolul ortezei se schimbă: nu mai reduce solicitarea tendonului, ci protejează zona operată cât timp țesuturile se vindecă.

Imobilizarea prelungită nu este recomandată după operație, întrucât îngreunează recuperarea mobilității. Orteza folosită în această etapă poate fi îndepărtată periodic, pentru a permite mobilizarea cotului.

Durata purtării și momentul trecerii la exerciții sunt stabilite de chirurg, în funcție de evoluția fiecărui pacient. Colaborarea dintre chirurg și fizioterapeut permite apoi adaptarea ortezei pe măsură ce mobilitatea revine.

Vezi și: Tendinită cot: exerciții recomandate.

La Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu, ortezele personalizate sunt realizate în departamentul de terapia mâinii. Fizioterapeutul lucrează cu materiale termoformabile: acestea devin maleabile la căldură, se mulează pe antebrațul și pe pumnul pacientului, apoi se întăresc în forma obținută. Materialul este ales în funcție de scopul ortezei, dar și de nevoile pacientului, de la rigiditatea necesară până la perforațiile care permit aerisirea pielii.

Avantajul principal al modelării individuale constă în potrivire. Ortezele disponibile în comerț au mărimi standard și se reglează doar prin gradul de strângere. Orteza personalizată pornește, în schimb, de la forma antebrațului: poziția pumnului, zonele de sprijin și marginile sunt stabilite pentru anatomia și activitățile fiecărui pacient, ceea ce reduce riscul punctelor de presiune.

Întrucât materialul poate fi remodelat, orteza se ajustează pe măsură ce simptomele se modifică. În același departament se desfășoară și programul de exerciții, astfel încât evaluarea medicului, orteza și recuperarea fac parte din același plan.

Serviciul este disponibil și pentru pacienții care au primit deja diagnosticul și recomandarea pentru orteză de la medicul lor.

Orteza poate reduce durerea resimțită în activitățile zilnice, însă alegerea ei depinde de forma de epicondilită și de gesturile care declanșează simptomele. Primul pas rămâne o evaluare care stabilește diagnosticul și locul ortezei în tratament.

Programează o consultație! Alege să fii #PeMâiniBune!