Lista publicațiilor științifice și a participarilor la congrese naționale și internaționale
Principalele echipe de medici sau medici, ce vor să aducă performanță în chirurgia reconstructivă a membrelor
O supraspecializare complexă, cu rezultate deosebite
Chirurgia Mâinii
Chirurgia Mâinii ca supraspecializare este un domeniu vast, fascinant și complex, la fel ca însuși mecanismul perfect reprezentat de anatomia și biomecanica mâinii.
A interveni, în situațiile necesare, pentru a reda acestui mecanism funcționalitatea și aspectul estetic este misiunea pe care mi-am asumat-o ca specialist în Chirurgia Mâinii.
Alături de echipa pe care am format-o și o conduc, atât în clinica din București cât și în cea din Râmnicu Vâlcea, am intervenit cu succes în cazul unor numeroase afecțiuni complexe ale mainii. Acest lucru îmi confirmă de fiecare dată că experiența și pregatirea continuă construiesc încredere și redau speranță tuturor pacienților care, la un anumit moment, sunt în situația de a apela la un specialist în Chirurgia Mâinii.
Dr. Daniel Vilcioiu
Președinte al Societății de Chirurgia Mâinii din România
“A fi medic nu inseamna doar absolvirea unei facultati de medicina. In momentul in care mi-am spus ca vreau sa devin medic, am fost constient ca urmeaza sa ma pun in slujba oamenilor, sa fiu alaturi de ei atunci cand au nevoie de mine. Am inteles ca educatia medicala continua este importanta, pentru ca medicina evolueaza, se descopera noi metode de tratament, iar pacientii mei merita un act medical de calitate. Am ales sa fiu medic pentru ca am capacitatea de a-mi folosi cunostintele si experienta din cabinet in beneficiul pacientilor.”
Ultimele articole publicate
Ultimele știri
Reputatul vâlcean, medic specialist Dr. Daniel Vîlcioiu, a fost ales președinte al Societății Române de Chirurgie a Mâinii pentru următorii patru ani...
Succesul în meseria de chirurg înseamnă să ai pacienți mulțumiți, pacienți fericiți că sunt tratați cu bine și să ajungi la un nivel în care...
Conform unei liste a celor mai frecvente accidentări de pe terenul de tenis, realizată de Wimbledon, cotul tenismanului se află pe primul loc...
Intră în legătură
Puneți o întrebare
"*" indică câmpurile obligatorii
Mulțumim din inimă pentru promptitudinea și profesionalismul dovedit în cazul unei fracturi complexe de radius pentru care era necesară operație în regim de urgență. După ce m-am documentat privind specialiștii în chirurgia mâinii, recomandările profesionale și de suflet m-au convins să trimit un mesaj domnului doctor Daniel Vîlcioiu. M-a sunat imediat și cu o voce caldă m-a asigurat de tot sprijinul pe care l-am primit în zilele care au urmat.
Felicia Zet