Chirurgia mâinii pe terenul de baseball: deget în ciocan

Fani ce își ocupă locurile în grabă, cu brațele pline de gustări, strigăte ale vânzătorilor ambulanți, copii nerăbdători să prindă în mănușile uriașe de spumă o minge ieșită în aut, rafale de fluierături, aplauze și suspine colective și, în cele din urmă, valuri care străbat fiecare tribună, de la un umăr la altul. Recunoaștem, e greu să nu fii cuprins de atmosfera jocurilor de baseball. Însă la fel ca în cazul tenisului sau golfului, ceea ce ne împinge încă o dată să părăsim Clinica de Chirurgia Mâinii și să pășim pe terenul de baseball nu se rezumă doar la simpla noastră pasiune pentru activitățile sportive, ci și la curiozitatea și dorința noastră de a analiza o altă afecțiune a mâinii și altfel decât cu ajutorul artroscopului sau ecografului: diagnosticul de deget în ciocan sau, mai cunoscut, degetul de baseball.

„As american as baseball and apple pie” spune una dintre cele mai cunoscute zicale de peste ocean. Însă contrar impresiei generale, baseballul nu a luat naștere în Statele Unite ale Americii. Știm că jocurile cu mingea și bâta se practicau încă de acum mii de ani, iar desenele de pe mormintele egiptene confirmă acest lucru. Ceea ce nu știm însă este dacă și atunci, la fel ca în prezent, existau atât de multe traumatisme la nivelul mâinii, rezultate în urma activităților sportive.

Baseballul este un sport cu un risc ridicat de accidentări, în principal cauzat de impactul mingii. Fie că este lovită cu viteze mari, aruncată sau deviază, leziunile pe care le poate provoca pot fi severe, mai ales în cazul jucătorilor aflați în defensivă. Iar atunci când mingea este propulsată cu ajutorul unei bâte de metal, și nu de lemn, riscul este și mai mare. Firește, și timpii de reacție ai sportivilor joacă un rol important, însă atunci când oboseala intervine, iar frecvența și intensitatea competiției crește de la un meci la altul, probabilitatea unei prinderi defectuoase și, implicit, a unei accidentări sportive devine iminentă.

Cât despre riscul de accidentare la nivelul mâinii și a primi diagnosticul de deget în ciocan, acesta, vom vedea în cele ce urmează, nu este unul mic, și nu doar în rândul jucătorilor de baseball. Însă înainte de a discuta despre asta, trebuie să înțelegem ce este, de fapt, această afecțiune. Și, desigur, să ascultăm Take Me Out to the Ball Game, fiindcă ne lipsește muzica din sala de operație.

Vorbim despre diagnosticul de deget în ciocan în contextul unui traumatism la nivelul tendoanelor extensoare terminale. 

Tendoanele reprezintă țesuturile care conectează mușchii de oase. La nivelul mâinii, aceste tendoane se atașează la oasele mici ale degetelor, permițând mișcarea acestora. Pentru îndreptarea degetelor, folosim tendoanele extensoare, situate pe partea superioară a mâinii, iar pentru îndoirea lor, pe cele flexoare, situate pe partea palmei. 

În cazul unui impact puternic al vârfului degetului cu un obiect sau suprafață rigidă, tendonul extensor terminal – cel responsabil de îndreptarea vârfului degetului, fie se rupe, fie de întinde excesiv. 

Ca urmare, acesta nu mai poate fi îndreptat corect, iar vârful degetului rămâne blocat în poziție de flexie, adică îndoit în jos – de unde și denumirea de deget în ciocan. Pe lângă acest aspect caracteristic, simptomatologia specifică degetului în ciocan include durere localizată, edem și echimoze la nivelul degetului afectat.

Deși orice deget poate fi afectat, am observat o predispoziție crescută de accidentare a tendonului extensor terminal în cazul degetelor mici, inelare și mijlocii, cu precădere la nivelul mâinii dominante. 

Degetul în ciocan poartă și denumirea de deget de baseball, din cauza incidenței acestei afecțiuni în rândul pacienților care practică acest sport. Conform unui studiu, acest tip de leziune apare cel mai frecvent la așa-zișii catcheri. Pentru că aceștia sunt responsabili să prindă mingea aruncată de pitcher și să protejeze baza propriei echipe, în cazul lor, aproape toate degetele mâinii sunt afectate într-o anumită măsură.

Luând în considerare faptul că leziunea de deget în ciocan poate apărea atât în urma unei lovituri cu mingea de baseball, cât și în timpul unor activități casnice uzuale, precum ștergerea prafului, este responsabilitatea noastră să informăm pacienții că orice persoană poate fi expusă riscului de a suferi această leziune.

Există, într-adevăr, o predispoziție mai mare în rândul bărbaților tineri și de vârstă mijlocie. Conform Centrului Național pentru Informații Biotehnologice din SUA, vârsta medie a bărbaților care suferă acest tip de leziuni la nivelul tendonului extensor terminal este de 34 de ani, în timp ce pentru femei este de 41 de ani.

Deși au existat cazuri în care degetul s-a vindecat complet chiar și după o lună după accidentare, pentru a asigura o recuperare eficientă și rapidă, îți recomandăm să cauți ajutor medical specializat în cel mult o săptămână de la leziune.

Pentru diagnosticul degetului în ciocan, începem evaluarea cu un examen fizic, verificând capacitatea pacientului de a îndrepta degetul fără asistență. De asemenea, radiografia este esențială pentru identificarea leziunilor de avulsie sau a fracturilor osoase. Dacă oasele articulației sunt deplasate din aliniamentul normal, intervenția chirurgicală devine necesară pentru corectare. În schimb, cazurile mai puțin severe pot beneficia de tratament non-chirurgical. 

Tendonul extensor are o anumită capacitate de auto-reparare datorită fibrelor intacte, însă pentru o recuperare completă, este esențial ca acesta să-și refacă continuitatea la nivelul articulației distale a degetului, cu capetele aliniate corect. Pentru a facilita acest proces, recomandăm pacienților imobilizarea degetului într-o atelă, pe o perioadă de 5 săptămâni. În tot acest timp, articulația distală trebuie să rămână într-o ușoară hiperextensie, iar cea mijlocie într-o flexie moderată.

În cazul unei intervenții întârziate (după 1-2 săptămâni) sau a unei imobilizări incorecte, tendonul se poate vindeca într-o poziție alungită, ceea ce duce la pierderea funcției și deformare permanentă. Totuși, în situațiile în care ruptura este incompletă sau rezultă dintr-o tăietură curată, atelarea corectă poate asigura o vindecare eficientă.

În aceste situații, folosim știfturile – mici tije metalice introduse în os pentru a-l menține stabilizat în timpul vindecării. Fixarea articulației cu știfturi acționează ca o atelă internă, dar implică riscurile asociate unei intervenții chirurgicale. 

În cazul unui deget în ciocan cronic, adică o leziune veche de câteva luni sau chiar ani, putem lua în considerare fuziunea articulației. Prin această procedură, imobilizăm articulația distală într-o poziție funcțională permanentă, recăpătând aspectul și funcțiile firești ale degetului. 

Indiferent de forma de tratament aleasă, este important să ne asigurăm că restabilim funcțiile degetului și prevenim complicațiile, cum ar fi rigiditatea articulației. Acest lucru se realizează prin programul de terapie a mâinii disponibil în clinica noastră. Alături de echipa noastră, poți beneficia de un serviciu complet – consultație, diagnosticare, tratament și terapie, toate într-un singur loc.

Programează o consultație acum! Alege să fii #pemâinebune!