Boala Kienböck: cele mai eficiente tratamente chirurgicale

Despre Boala Kienböck am discutat și cu alte ocazii, atunci când am analizat modul său de manifestare, cauzele, dar și variantele de tratament disponibile. Scopul acestui articol este însă acela de a oferi o perspectivă mai aprofundată asupra opțiunilor de tratament chirurgical, a proceselor aplicate și asupra rolului lor. Pentru a înțelege aceste aspecte, propunem mai întâi o scurtă recapitulare a celor discutate anterior, precum și o prezentare a clasificării stadiilor acestei afecțiuni.

Boala Kienböck este o formă de osteonecroză provocată de lipsa alimentării cu sânge a osului semilunar. Odată necrozat, acest os începe să limiteze mobilitatea mâinii și să provoace durere, zona afectată fiind adesea tumefiată și însoțită de edem.

Din păcate, simptomatologia acestui tip de necroză osoasă nu se oprește aici. În cazul persoanelor aflate în stadiile avansate ale maladiei, osul semilunar poate ajunge la fragmentare și, ulterior, la prăbușire. Conformația osoasă a încheieturii poate fi afectată astfel, iar apariția modificărilor degenerative și a osteoartritei devine inevitabilă.

Știm că Boala Kienböck este o afecțiune progresivă care duce la distrugerea articulațiilor în 3-5 ani dacă nu este tratată. Ceea nu știm însă este ceea ce o cauzează. Într-adevăr, de-a lungul timpului, maladia a fost asociată cu anumiți factori cauză, factori despre care poți citi mai multe aici.

La începutul secolului XX, Robert Kienböck, un radiolog de origine austriacă a analizat și documentat pentru prima oară afecțiunea ce îi poartă numele. Bazându-se pe observațiile sale și pe cercetările ulterioare, dr. David Lichtman și dr. Steven B. L. Marcus au creat o clasificare ce împarte patologia în patru stadii de severitate:

• Stadiul I:

  radiografie normală;

• Stadiul II: radiodensitate crescută a osului semilunar, cu o posibilă scădere a înălțimii sale pe partea radială;
• Stadiul III:

a) Stadiul IIIa: prăbușirea osului semilunar, fără rotație a osului scafoid;

b) Stadiul IIIb: prăbușirea osului semilunar, cu rotație fixă a osului scafoid;

• Stadiul IV: modificări degenerative în jurul osului semilunar.

În cazul primului stadiu, simptomatologia este similară cu cea a entorsei încheieturii: sensibilitate, durere, edem, rigiditate și o ușoară tumefacție în partea dorsală a încheieturii. Chiar dacă rotația antebrațului este încă menținută, mișcarea de extensie a încheieturii devine și ea afectată. Deși în acest stadiu alimentarea cu sânge a osului poate fi oprită, radiografiile nu o vor indica neapărat, tocmai de aceea se recomandă RMN-ul.

Odată ce diagnosticul și gradul de avansare al bolii sunt stabilite, rămâne la latitudinea medicului specialist să recomande un tratament potrivit pentru pacient. Deși există și varianta imobilizării mâinii și a administrării medicamentelor antiimflamatoare, adesea se recurge la una dintre următoarele intervenții chirurgicale:

• Scurtarea radiusului: îndepărtând o parte din acest os, se reduce presiunea asupra zonei afectate, iar progresul afecțiunii încetează. Procedura vizează partea palmară a încheieturii și se realizează folosind o placă specială de 3.5 milimetri, care ajută la fixarea oaselor. Placa este prevăzută cu o serie de găuri ovale ce permit o vindecare treptată a osteotomiei, căci acestea contribuie la crearea unei presiuni inegale asupra zonei afectate.
• Alungirea ulnei: are același scop ca alternativa propusă anterior, cu mențiunea că pentru acest proces se folosesc grefe osoase și, în ciuda efortului tehnic mai ridicat, are șanse mai mari de nereușită. Acest obiectiv comun face ca stabilirea procedurii adecvate să fie făcută în funcție de relația de înălțime la nivelul încheieturii mâinii dintre radius și ulnă. Varianța dintre cele două oase nu ar trebui să depășească 1 mm.
• Revascularizare: proces prin care se îmbunătățește fluxul sanguin către osul afectat, prin preluarea unei grefe vascularizate dintr-un alt os al antebrațului și transplantarea acestuia în cel semilunar. Alături de grefă, se poate aplica temporar pe partea exterioară a încheieturii și un dispozitiv metalic, cu rol de fixare a oaselor pe timpul procesului de vindecare. Semnele de revascularizare pot apărea după 18 până la 36 de luni de la intervenție, dar numai în aproximativ jumătate din cazuri.

• Artroscopia de pumn: este o procedură medicală minim-invazivă folosită pentru a identifica leziunile de la nivelul încheieturii mâinii, pentru a realiza foraje decompresive sau denervarea parțială a pumnului. Avantajul acestei opțiuni este acela că intervențiile presupun mini incizii de 2-3 mm ce nu necesită fire de sutură și care sunt realizate sub anestezie locală. Astfel, pacienții sunt supuși unei perioade scurte de spitalizare, se pot recupera mai rapid și evită apariția posibilelor complicații.
• Rezecție ortoplastică: intervenția are ca scop principal eliminarea disconfortului specific maladiei Kienböck, limitând mișcările pumnului. Procedura are în vedere excizia totală sau parțială a osului semilunar și a oaselor adiacente. Deși simptomatologia poate fi ameliorată, o astfel de soluție poate conduce către colapsul structurii carpiene.
• Fuziune intercarpală: o astfel de intervenție este propusă în cazurile avansate ale maladiei și presupune unirea oaselor intercarpale pentru a forma un singur os. Fuziunea poate fi fie parțială, fie totală, cea dintâi permițând o oarecare mobilitate a încheieturii mâinii, pe când ce-a de-a doua eliminând-o complet. Printre obiectivele acestei fuziuni se numără și menținerea înălțimii carpiene, stabilizarea osului navicular în poziția corectă, prevenirea artritei degenerative și eliberarea presiunii de pe osul semilunar.
• Artrodeză parțială: limitează, de asemenea, mișcările pumnului, fixând chirurgical o porțiune din articulația sa cu ajutorul unor materiale de osteosinteză – de exemplu, șuruburi. Mobilitatea este păstrată pentru restul articulației, iar zona afectată este stabilizată.
• Înlocuirea osului semilunar cu o proteză de pyrocarbon: după excizia osului necrozat, se poate recolta o grefă de tendon. Cu ajutorul acesteia, se poate fixa o proteză de pyrocarbon care să înlocuiască osul semilunar și care să imite cât mai bine funcționalitatea articulației naturale.

Oricare dintre aceste intervenții poate fi realizată cu succes în cadrul Clinicii de Chirurgia Mâinii Dr. Vîlcioiu.

Așadar, există o multitudine de opțiuni când vine vorba de tratarea bolii Kienböck. În cazul în care și tu suferi de o astfel de afecțiune, poți programa oricând o consultație la cabinetul Dr. Vîlcioiu, medic specialist Ortopedie şi Traumatologie, doctor în ştiinţe medicale, cu supraspecializare în Chirurgia Mâinii.