Restaurarea funcțiilor mâinii: chirurgia mâinii și arta plastică

De-a lungul secolelor, anatomia mâinii umane s-a dovedit o portiță ce le-a permis artiștilor vremii să transmită mesaje dintre cele mai valoroase. De la Renaștere și până la modernism, reprezentările mâinii par să ascundă semnificații ce pot fi decodate în chei multiple – unele dintre ele relevante pentru chirurgia mâinii.

Iată cum funcțiile mâinii pot crea punți între știință și artele vizuale:

Chirurgia mâinii și arta plastică: Renașterea italiană

Lista responsabilităților unui chirurg de mână este una cât se poate de vastă și se întinde de consultație și diagnosticare, la intervenția operatorie și planul post-operatoriu. Mai exact, vorbim despre:

  • tratarea fracturilor și a leziunilor tendoanelor;
  • reconstrucția deformărilor congenitale sau reumatoide;
  • reatașarea mircochirugicală a degetelor sau a membrelor amputate;
  • reconstrucția partilor moi, a oaselor și a nervilor și, nu în ultimul rând,
  • îmbunătățirea funcțiilor membrelor superioare.

Toate acestea pot fi făcute de medici specializați în chirurgia ortoplastică, adică de artiștii chirurgiei mâinii. Îi vom numi artiști, pentru că asemenea pictorilor, tratează corpul uman ca pe un mediu de lucru ce necesită atenție atât la nivel de profunzime – compoziție (anatomia umană), mesaj (obiectiv) și tehnică – cât și la nivel estetic și funcțional.

Dacă ar fi să comparăm actul medical cu unul artistic – de pildă, cu pictarea frescei Capelei Sixtine de către Michelangelo, am descoperi câteva similarități surprinzătoare. Crearea lui Adam – una dintre capodoperele Renașterii italiene, surprinde imaginea lui Dumnezeu întinzând degetul arătător către Adam și oferindu-i viață. Practic, este redat episodul genezei, mâna având aici o funcție religioasă, epistemică.

Chirurgia mâinii și arta plastică: Renașterea italiană

Crearea lui Adam, Michelangelo, cca. 1551

Interesant aici este și modul în care Michelangelo a așezat în spatele divinității ceea ce pare a fi forma creierului uman, iar pe Dumnezeu în emisfera responsabilă de generarea emoțiilor și a creativității. Corelând acest aspect cu faptul că degetul lui Adam, în comparație cu cel al figurii divine, nu este în poziție de flexie, deducem două lucruri. Primul – faptul că Adam trebuie să depună un efort pentru a se apropia de valorile divine, și al doilea – că Dumnezeu încearcă să ofere omului darul conștiinței.

Reîntorcându-ne la comparația între aria medicală și cea artistică, putem intui că, la rândul lor, specialiștii în chirurgia mâinii încearcă să-și ajute pacienții, apelând la conștiința lor. Ceea ce fac, de fapt, doctorii specialiști este să „întindă degetul” către pacienți, să le ofere recomandări și să îi ajute să își conștientizeze și îmbunătățească condiția medicală. Așadar, nu vorbim despre o nouă geneză, ci doar despre o transformare ce ar putea fi considerată de către unii pacienți ca fiind începutul unei noi vieți.

Chirurgia mâinii și arta plastică: cubismul

Câteva secole mai târziu, în perioada modernă, regăsim o pictură a lui Pablo Picasso ce ascunde cel puțin la fel de multe mesaje codificate. Vorbim despre Fata cu o mandolină, un portret cubist al unei tinere ale cărei mâini și întreg corpul sunt redate în manieră cubistă. Altfel spus, este creat un colaj în format 2D ce conține multiple perspective din care subiectul a fost privit.

Primul țel al cubismului a fost acela de a se folosi de geometrie pentru a ne determina să privim în profunzime tabloul și de a găsi acolo înțelesul compoziției. Cel de-al doilea a fost de a inova, lucru deloc surprinzător, dat fiind faptul că mișcarea a luat naștere la început de secol XX, imediat după Revoluția Industrială. Având aceste lucruri în minte, e imposibil să nu punctăm câteva similarități cu artiștii în halat alb.

Chirurgia mâinii și arta plastică: cubismul

Pe de-o parte, regăsim aceeași pasiune de a descoperi noi metode de a opera în domeniu, așa cum sunt, de pildă, intervențiile minim-invazive (artroscopia) și tehnologia folosită în cadrul acestora. Pe de altă parte, observăm modul în care, asemenea pictorilor cubiști, medicii refuză să se oprească asupra aspectelor de suprafață, aparente ale unui caz medical și aleg să privească în profunzime. Atât mâna pictată de Picasso, cât și mâna unui pacient real reprezintă rezultatele unor sume de perspective, de cauze și posibilități, lucru specific anatomiei umane.

Chirurgia mâinii și arta plastică: suprarealismul

Chirurgia mâinii și arta plastică: suprarealismul

Trecând de la funcția de (de)codificare a mâinii la cea de explorare, ultimul popas ne aduce mai aproape de arta suprarealistă a lui Salvador Dalí. Aici, accentul cade asupra iraționalului, asupra imaginației spontane și asupra automatismelor cognitive. Fiind un curent inspirat din cubism, se face din nou apel la colaj și juxtapunere, aspectul elementelor fiind deformat și distorsionat, asemenea elementului central din tabloul lui Dalí.

În Mâna. Remușcarea conștiinței, regăsim membrul superior într-o ipostază anormală, înspăimântătoare, întreținută de elementele și simbolurile inserate în pictură. Mâna continuă să codifice mesajul artistului, însă de această dată, este introdus și factorul psihologico-emoțional, care este simultan ascuns și indicat de tehnicile și cromatica folosite.

Dalí nu e singurul care a realizat că, adesea, stările noastre psihologice se manifestă în plan fizic, și invers. Tocmai de aceea, unul dintre aspectele pe care specialiștii în chirurgia mâinii pun constant accent este empatia. Indiferent de stadiul în care se află un pacient, printre sarcinile unui medic se numără și aceea de a oferi suport moral și psihologic acestuia.

Această „tehnică a detaliilor” este ceea ce asigură un act medical de calitate și, totodată, ceea ce justifică argumentul conform căruia medicina este doar o altă manifestare a artei.

Concluzie

În concluzie, arta plastică și chirurgia mâinii au mai multe în comun decât am crede la o primă vedere. Legătura dintre cele două a fost construită în ultimele secole în jurul mâinii, atât de-o parte, cât și de cealaltă a baricadei. Rămâne, însă, la latitudinea noastră dacă alegem sau nu să descoperim și să fructificăm aceste conexiuni.

Dacă suferi de o afecțiune la nivelul mâinii, nu uita că poți programa o consultație la cabinetul de Chirurgia Mâinii Dr Vilcioiu aici.

Contact Doctor Daniel Vilcioiu

Distribuiți acest articol

CITEȘTE ÎN CONTINUARE

Articole asemănătoare