Restaurarea funcțiilor mâinii: chirurgia mâinii și arta plastică

De-a lungul secolelor, anatomia mâinii umane s-a dovedit o portiță ce le-a permis artiștilor vremii să transmită mesaje dintre cele mai valoroase. De la Renaștere și până la modernism, reprezentările mâinii par să ascundă semnificații ce pot fi decodate în chei multiple – unele dintre ele relevante pentru chirurgia mâinii.

Iată cum funcțiile mâinii pot crea punți între știință și artele vizuale:

Lista responsabilităților unui chirurg de mână este una cât se poate de vastă și se întinde de consultație și diagnosticare, la intervenția operatorie și planul post-operatoriu. Mai exact, vorbim despre:

• tratarea fracturilor și a leziunilor tendoanelor;
• reconstrucția deformărilor congenitale sau reumatoide;
• reatașarea mircochirugicală a degetelor sau a membrelor amputate;
• reconstrucția partilor moi, a oaselor și a nervilor și, nu în ultimul rând,
• îmbunătățirea funcțiilor membrelor superioare.

Toate acestea pot fi făcute de medici specializați în chirurgia ortoplastică, adică de artiștii chirurgiei mâinii. Îi vom numi artiști, pentru că asemenea pictorilor, tratează corpul uman ca pe un mediu de lucru ce necesită atenție atât la nivel de profunzime – compoziție (anatomia umană), mesaj (obiectiv) și tehnică – cât și la nivel estetic și funcțional.

Dacă ar fi să comparăm actul medical cu unul artistic – de pildă, cu pictarea frescei Capelei Sixtine de către Michelangelo, am descoperi câteva similarități surprinzătoare. Crearea lui Adam – una dintre capodoperele Renașterii italiene, surprinde imaginea lui Dumnezeu întinzând degetul arătător către Adam și oferindu-i viață. Practic, este redat episodul genezei, mâna având aici o funcție religioasă, epistemică.

Crearea lui Adam, Michelangelo, cca. 1551

Interesant aici este și modul în care Michelangelo a așezat în spatele divinității ceea ce pare a fi forma creierului uman, iar pe Dumnezeu în emisfera responsabilă de generarea emoțiilor și a creativității. Corelând acest aspect cu faptul că degetul lui Adam, în comparație cu cel al figurii divine, nu este în poziție de flexie, deducem două lucruri. Primul – faptul că Adam trebuie să depună un efort pentru a se apropia de valorile divine, și al doilea – că Dumnezeu încearcă să ofere omului darul conștiinței.

Reîntorcându-ne la comparația între aria medicală și cea artistică, putem intui că, la rândul lor, specialiștii în chirurgia mâinii încearcă să-și ajute pacienții, apelând la conștiința lor. Ceea ce fac, de fapt, doctorii specialiști este să „întindă degetul” către pacienți, să le ofere recomandări și să îi ajute să își conștientizeze și îmbunătățească condiția medicală. Așadar, nu vorbim despre o nouă geneză, ci doar despre o transformare ce ar putea fi considerată de către unii pacienți ca fiind începutul unei noi vieți.

Pe de-o parte, regăsim aceeași pasiune de a descoperi noi metode de a opera în domeniu, așa cum sunt, de pildă, intervențiile minim-invazive (artroscopia) și tehnologia folosită în cadrul acestora. Pe de altă parte, observăm modul în care, asemenea pictorilor cubiști, medicii refuză să se oprească asupra aspectelor de suprafață, aparente ale unui caz medical și aleg să privească în profunzime. Atât mâna pictată de Picasso, cât și mâna unui pacient real reprezintă rezultatele unor sume de perspective, de cauze și posibilități, lucru specific anatomiei umane.

Dalí nu e singurul care a realizat că, adesea, stările noastre psihologice se manifestă în plan fizic, și invers. Tocmai de aceea, unul dintre aspectele pe care specialiștii în chirurgia mâinii pun constant accent este empatia. Indiferent de stadiul în care se află un pacient, printre sarcinile unui medic se numără și aceea de a oferi suport moral și psihologic acestuia.

Această „tehnică a detaliilor” este ceea ce asigură un act medical de calitate și, totodată, ceea ce justifică argumentul conform căruia medicina este doar o altă manifestare a artei.